Prea liniste…
Astept acel ceva si nu stiu ce astept. Pierd timpul.
Caut sa fur fugitiv clipe din vis. Raman captiva intre asternuturi. Ma straduiam sa mentin constant starea de somnolenta, trisand somnul. Intr-un final, imi dezmeticesc privirea si las visele in linistea uitarii.
Pe drum, o iluzie imi dezbraca sufletul ce a trezit in mine, foamea de tine. Dezamagirea si tristetea isi punea amprenta asupra zambetului meu.
Erai pretutindeni si niciunde.
Un strain pe care l-as cunoaste inca o data si inca o data… Purta asupra lui acel ceva ce imi facea sufletul sa tremure. Acel ceva ce ma hipnotiza infiorator! Zilele s-au transformat in ani, iar anii intr-o amintire. Sunt confuza. Destinul ne-a regasit intr-un oras diferit. Oare exista un sens intre noi? El – realemente un indecis, nesigur, ezitant. Ma facea fericita oferindu-mi sperante si dorinte neindeplinite. Inima… inima era in extaz. Ma captiva, ma fascina, ma absorbea! Simteam cum ma indragosteam usor. Eram pregatita sa ii ofer totul. Ma putea avea doar dezbracandu-se de temeri si deschizandu-si legatura cu ceea ce era inchis, ochii in acord cu sufletul.
A plecat., s-a reintors. Nimic nu a mai ramas din noi. Suntem doi straini, iar foamea de tine nu se potolea cu hrana unei iluzii in inima noptii. Ma acuz pentru orice privire plina de dorinta de a te vedea si pentru orice instinct de a lua legatura cu tine.
Prinde-ma de mana,
de suflet si trage-ma.
Pierde-ma, arunca-ma, da-mi drumul,
imprastie-ma…
si pune-ma deoparte.
Be First to Comment